Știri

Micuţii judoka şi-au măsurat forţele la concursul „Junior Judoka”. Amalia Băzăvan, o antrenoare fericită

 

125 de practicanţi de judo de la 10 cluburi şi Palate ale Copiilor din ţară s-au întrecut astăzi la ediţia inaugurală a concursului “Junior Judoka”, organizat de Palatul Copiilor din Bănie la Centrul Multifuncţional. Micuţii şi-au măsurat forţele într-o competitiţie în care au câştigat experienţă şi s-au bucurat că fac ceea ce le place.

De organizarea evenimentului s-a ocupat Amalia Băzavan (Doană), sportivă de la CS Universitatea Craiova, cu rezultate importante, care în prezent este profesor la Palatul Copiilor. Însărcinată, Amalia a depus eforturi ca totul să iasă perfect, fiind lăudată de Alina Angela Ţacu, directorul instituţiei mai sus menţionate.

„Suntem tare mândri de tine şi înţelegem pe deplin complexitatea efortului pe care l-ai depus pentru organizarea impecabilă a acestui concurs nou-nouţ. Mulţumim celei mai devotate susţinătoare a ta şi îi oferim, încă din burtică, distincţia de învingătoare”, a scris Alina Angela Ţacu pe o reţea de socializare.

La rândul său, Amalia Băzăvan, ne-a spus că şi-a dorit mult să organizeze acest concurs pentru a promova sportul şi a-i încuraja pe micuţi să facă mişcare, dar şi pe părinţi să ducă copiii la sport.

Palatul Copiilor Craiova a avut în concurs 21 de sportivi, şi conform spuselor antrenoarei toţi au urcat pe podium. De la Craiova au mai participat sportiv de la LPS „Petrache Trişcu” (antrenor Mihai Voinea) şi CSM Craiova (antrenor Emil Calafeteanu).

„În calitate de organizator eu zic că m-am descurcat, fiind prima competiţie organizată de mine. Am primit ajutor din partea doamnei director Alina Angela Țacu, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj, dar si din partea sponsorilor, Bacolux Hotels, care ne-a oferit mici cadouri pentru cei de pe podium. Sunt mulţumită de sportivii mei, încă suntem la început şi mai avem foarte mult de lucru. Competiţia pentru ei a însemnat un pas înainte în cariera de sportiv. Chiar dacă au pierdut sau au câştigat, au primit rezultatul cu fruntea sus şi i-a ambiţionat şi mai mult. Până mai ieri eram în locul elevilor mei şi simţeam emoţiile pe care le-au trait ei în competiţie. Acum, de pe margine, le retrăiesc mai intens, dorinţa de a câştiga e mult mai mare, dar nu ai putere să faci nimic, decât să dai indicaţii“, ne-a povestit tânăra antrenoare de judo, care va deveni mămică în vară.

Articole recente

Ce subiecte le-au picat elevilor la Limba română – Evaluare Națională 2019

Redactia Media10

Conferință internațională găzduită de Facultatea de Litere a Universității din Craiova

Redactia Media10

Elevii încep examenul de Evaluare Națională, marți

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.