Știri

Săptămâna Limbilor Străine

Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova organizează, în perioada 15-17 mai 2019, a VII-a ediţie a Simpozionului Internaţional Săptămâna Limbilor Străine.

Studenţii participanţi la Simpozionul Internaţional Săptămâna Limbilor Străine vor fi de la toate facultăţile din cadrul Universităţii din Craiova, de la Universitatea Tehnică, Chişinău, din Republica Moldova şi de la Universitatea din Vllora, Albania. Cu cele două universităţi menţionate, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate are acorduri bilaterale, prin acestea încercând să extindem atât fenomenul internaţionalizării UCV, cât şi să promovăm conceptele şi valorile unui act didactic calitativ.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc, miercuri 15 mai, ora 10.00 la sediul INCESA.

Evenimentul va avea trei secţiuni: secţiunea de postere în cadrul căreia fiecare echipaj va prezenta o carte din domeniul de studiu, în limba străină pe care studenții respectivului echipaj au ales să o studieze. Secţiunea power-point unde vor fi prezentate tot cărți din domeniul de studiu al studenților și secţiunea de prelegere publică în cadrul căreia se va desfășura clubul de lectură ca va pune în discuție următoarele cărți:

  1. Umilirea publică în epoca internetului, de Jon Ronson
  2. Viitorul puterii, de Joseph S. Nye, Jr.
  3. Răzbunarea geografiei– Ce ne spune harta despre conflictele viitoare şi lupta împotriva destinului, de Robert D. Kaplan

Toate prezentările de la toate secţiunile simpozionului vor fi publicate în revista D.L.M.A., „Studenţi fără frontiere”.

Simpozionul se va încheia cu festivitatea de premiere. Toţi participanţii la oricare dintre secţiunile acestui eveniment, vor primi diplome de participare şi totodată vor fi acordate premii pentru fiecare secţiune în parte.

Articole recente

Elena are 37 de ani și luptă să trăiască. Să o ajutăm în lupta cu o boală gravă și extrem de rară

Redactia Media10

Micuţii judoka şi-au măsurat forţele la concursul „Junior Judoka”. Amalia Băzăvan, o antrenoare fericită

Redactia Media10

Campionatul Naţional Universitar de Tenis de masă la UCV

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.