Campanii Educatie prin sport

Cristina Zamfir: Bucuria pe care o ai când eşti pe teren nu se compară cu absolut nimic

Iubeşte să joace handbal, munceşte să obţină trofee şi îşi doreşte ca tot mai mulţi părinţi să îşi ducă copiii la sport. Aflaţi mai jos povestea Cristinei Zamfir, jucătoare de top a handbalului românesc, căpitanul echipei SCM Craiova.
 
Daniela Mitroi-Ochea
Claudia Predilă
Acest reportaj face parte din Campania “Educație prin sport”, a ziarului Media10. Campania este susţinută de: CRAMELE RECAȘ, NATUR HOUSE, THE SHADOW FIGHTER GYM. Acești parteneri înţeleg cât de importantă este educaţia, dar şi transmiterea unor informaţii corecte venite de la specialiști. 
Cristina Zamfir, una din cele mai valoroase handbaliste din campionatul românesc, va împlini în luna septembrie 30 de ani.
Din clasa a cincea, când a participat la primul său antrenament de handbal în oraşul natal, Slatina, jucătoarea de la SCM Craiova şi-a dorit să câştige trofee. A muncit mult pentru ele şi le-a obţinut.
În palmaresul Cristinei sunt titluri de campioană naţională la junioare (cu LPS Slatina), medalii în Liga Naţională (argint, bronz), titlul de golghetera campionatului şi, cel mai important, trofeul Cupei EHF, cucerit în urmă cu un an, alături de SCM Craiova. Căpitanul acelei echipe de aur, Cristina a fost prima jucătoare din lot care a pus mâna pe preţioasa cupă, care le-a adus craiovenilor o bucurie greu de descris în cuvinte.
 
„După accidentări trebuie să o iei de la zero”
 
Cariera unui sportiv înseamnă, de multe ori, şi accidentări, mai uşoare sau mai grave, peste care trebuie să treacă şi să revină la forma sportivă maximă.
Iar Cristina nu a fost ferită de accidentări.
„După o accidentare trebuie să o iei de la zero”, ne explică handbalista care în urmă cu cinci luni a suferit o operaţie la umăr şi care acum se află în perioada de recuperare.
 
În cele de urmează vă prezentăm traseul handbalistic al jucătoarei născută să fie lider. Aflăm şi cum a reuşit să revină mai puternică după fiecare accidentare. Povestea este despre o pasiune, care ajunge să fie o meserie, un stil de viaţă, despre muncă multă, dar munca nu se mai simte în momente precum cel în care ridici deasupra capului trofeul Cupei EHF, iei o medalie sau, după meci, eşti asaltată pentru poze şi autografe de oameni simpli, care te apreciază.
 
Prima dată a fost portar, dar nu îi plăcea
 
Copil energic, Cristina Zamfir a dorit încă de mică să încerce mai multe activităţi. A făcut dansuri dar şi pictură înainte să meargă la handbal.
Primele sale antrenamente la handbal, sportul care avea să îi aducă atâtea satisfacţii, au fost în clasa a cincea, sub comanda antrenorilor Victor Dăbuleanu şi Mihai Teşileanu.
„Din clasa a cincea m-am apucat de handbal, sub îndrumarea domnilor antrenori Dăbuleanu şi Teşileanu. Am rămas la acest sport. Am ştiut clar că asta este ceea ce vreau să fac”, spune sportiva.
La început a jucat pe postul de portar, ceea ce îi displăcea. Uneori mai vărsa o lacrimă când primea câte o minge în figură. Dar nu a durat mult şi antrenorii au trecut-o pe un alt post.
„Nu îmi plăcea atât de mult să stau în poartă. Eram activă şi mi se părea că în poartă stau prea mult. Nu eram cea mai înaltă din echipă. La un moment-dat îmi doream foarte mult să cresc în înălţime pentru că la nivel de junioare aveam nevoie de talie. Mai plângeam pentru că nu îmi plăcea să stau în poartă, eram mică, slăbuţă şi când îmi venea câte o minge în faţă nu îmi convenea. Însă, nu a durat foarte mult acea perioadă şi după am intrat pe teren şi am ştiut că acolo sunt potrivită”, rememorează handbalista.
 
La Slatina a fost într-o echipă abonată la medalii
 
Cristina a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie, ca de altfel multe generaţii de handbaliste care au plecat de la Slatina. Multe jucătoare care au pornit din oraşul oltean au ajuns în prima ligă.
„Încă de la junioare 3 am avut medalie de aur. Jucam şi când nu era anul nostru, adică la categorie mai mare de vârstă. Atunci luam argint. Am avut medalii şi la junioare 3 şi 2 şi 1. În fiecare an luam câte două medalii în campionat naţional. După aceea, am mers la baraj pentru Liga Naţională cu echipa de junioare. Nu am promovat, dar am făcut-o în următorul sezon. Cu KZN Slatina am jucat un an în prima divizie, dar am luat decât trei puncte, pentru că eram mici, necoapte. Pentru mine a contat enorm că am avut acea echipă. Foarte multe jucătoare din generaţia mea evoluează la un nivel înalt. A contat foarte mult ajutorul celor doi antrenori, care au fost lângă noi, ne-au susţinut, ne-au îndrumat şi nu voi uita niciodată că ei au fost cei care mi-au pus mingea în mână. Le mulţumesc că mi-au dat şansa să trăiesc ce trăiesc azi”, spune cu nostalgie în voce căpitanul echipei SCM Craiova.
 
 
A refuzat Oltchim şi CSM Bucureşti. A ales mereu cu sufletul.
 
În sezonul 2009-2010 jucătoarea olteană s-a transferat la Tomis Constanţa, club cu care a obţinut medalie de bronz şi calificare în Cupa Cupelor.
După un an şi jumătate petrecut la echipa de la malul mării Cristina s-a transferat la o echipă la Corona Braşov, îmbrăcând tricoul acestei formaţii cinci ani şi jumătate. Ar fi putut să aleagă Oltchim, care domina campionatul, dar a ales cu sufletul, după cum spune chiar ea.
„Mi-am dorit tot timpul să nu fiu una dintre jucătoarele din lot, ci să pun umărul la ceea ce realizează echipa. Când am mers la Braşov am avut de ales între Corona şi Oltchim. Am mers la Braşov, echipa care era pe locul 9. Şi-au dorit să facă o echipă foarte bună şi aşa a fost. Am reuşit să luăm o medalie de argint în campionat, două de bronz, am jucat o finală a Cupei României, plus semifinala Cupei EHF, competiţie în care am ieşit gogheteră”,  spune jucătoarea.
În vara lui 2016 a plecat de la Braşov, unde era foarte apreciată, la SCM Craiova. A ales Bănia, chiar era dorită şi de campioana CSM Bucureşti.
„Sunt foarte fericită că am făcut acest lucru. Aşa este, am venit laCraiova şi nu am ales CSM Bucureşti. Nu am avut nimic cu CSM Bucureşti, dar aşa am simţit. Am venit la Craiova cu sufletul, nu banii sunt cei mai importanţi. Am ales Craiova pentru că avea un proiect foarte îndrăzneţ, doreau să joace în cupe europene, să fie cât mai sus în campionat şi iată că am reuşit acest lucru”, explica Zamfir.
 
„Mi-a plăcut mereu să lupt pentru trofee. Nu mă mulţumesc cu puţin”
 
Cristina Zamfir face parte din categoria aceea de jucători obişnuiţi să joace la cel mai înalt nivel.
„Mi-a plăcut mereu să lupt pentru trofee. Nu mă mulţumesc cu puţin şi tot timpul mi-am dorit să fim pe podium, dacă se poate, să avem aur. Este mai greu de realizat, dar nu imposibil. În sport tot timpul pot apărea surprize, accidentări, care te pot ţine departe”, crede jucătoarea.
 
 „La 22 de ani mi s-a spus că nu voi mai putea juca handbal”
 
Iar accidentările s-au ţinut scai de golgheteră. În primul său an la Braşov, Cristina a avut parte de o accidentare serioasă, care a ţinut-o departe de teren aproape un an. I s-a spus că nu va mai putea juca handbal la ce accidentare are, dar a vrut să fie excepţia de la regulă.
„La Braşov, prima mea accidentare m-a ţinut departe un an. Asta a fost acum 7 ani. Aveam 22 de ani. Am avut operaţie la genunchi, destul de gravă. Mulţi mi-au spus în acel moment că nu voi mai putea juca handbal, dar eu am spus că voi fi acea excepţie care va reuşi. Este adevărat că şi domnul doctor care m-a operat la acel moment m-a ajutat. Am avut toate ligamentele rupte, osul zdrobit cu tot cu cartilaj. La început mi s-a spus că aş avea nevoie de două operaţii, după aceea am avut noroc şi a fost nevoie doar de una. Unde am avut cartilajul rupt aveam dureri destul de mari. Am reuşit să fac infliltraţii, de atunci joc cu infiltraţii, dar cu genunchiul sunt foarte bine”, spune Cristina.
 
Au urmat alte accidentări, mai grave sau mai puţine grave, iar în luna decembrie a anului trecut a ieşit din nou din circuit, din cauza unei probleme la umăr, care se putea trata numai cu operaţie. 
„Acum, la meciul cu Baia Mare, din luna decembrie, s-a întâmplat această accidentare. Nu a fost una uşoară, dar sunt convinsă că voi trece şi peste asta şi va fi totul bine. Important este să fii puternic, să ştii cum să gestionezi astfel de accidentări ca să ştii cum să reuşeşti să revii. Acum sunt în perioada de recuperare şi sper să treacă cât mai repede, să revin pe teren la începutul sezonului viitor”.
 
„E greu în perioada de recuperare, dar iubesc handbalul, vreau să joc”
 
Ce înseamnă pentru un sportiv de performanţă o accidentare, ce presupune recuperarea după o operaţie şi cât de greu este să revii ne spune Cristina, jucătoare care de multe ori când a avut afecţiuni medicale nu s-a menajat, a strâns din dinţi şi a preferat să joace.
„Fiecare sportiv a avut accidentări, cu dureri, şi ceea ce simţim nu se poate povesti, cu perioade în care simţi că totul se prăbuşeşte, te întrebi “de ce? De ce eu?”.Cu toate acestea, spun sincer, dacă ar fi să aleg de o sută de ori tot handbal aş alege să fac, pentru că iubesc ceea ce fac şi sunt unul dintre oamenii norocoşi. Fac ceea ce îmi place şi de fiecare dată când ies pe uşa casei merg cu drag şi bucurie la antrenament, la meci. Este foarte greu după o operaţie. Depinzi tot timpul să te ajute cineva. Nu te poţi descurca de unul singur. Important este să ai puterea să treci peste şi să ştii că într-o zi vei reveni acolo unde îţi este locul, unde te simţi în largul tău. După o accidentare porneşti de la zero cu tot. Când ai o intervenţie chirurgicală, când începi recuperarea ai nevoie de mobilitate, de forţă. Nu mai ştii să mai mergi, nu mai poţi ridica mâna, nu poţi face absolut nimic. Parcă am fi bebeluşi. Începem treptat până ajungem la stadiul de om normal, apoi începem să facem pregătirea specifică. Este destul de grea acea perioadă, nimănui nu îi place să aibă parte de aşa ceva, dar iubirea pentru ce fac îmi dă oxigenul necesar să merg mai departe”, ne explică campioana.
Dincolo de lupta cu propriul organism, după o accidentare la fel de important este şi sprijinul celor din jur, staff, conducerea club, suporteri.
„Nu am avut parte de presiune. Contează enorm şi le mulţumesc tuturor, conducere club, staff tehnic, că sunt profesionişti şi nu au pus niciodată presiune. Indiferent că a fost vorba de entorsă sau altă accidentare ne-au înţeles şi ne-au dat timpul necesar să fim 100 la sută apte. Au înţeles că nu suntem roboţi, suntem oameni şi fiecare organism reacţionează în felul lui”, mărturiseşte jucătoarea
 
I-a fost greu să fie spectatoare la meciuri
 
În 2019, Cristina Zamfir, Ana Maria Ţicu şi Flori Stanciu, jucătoare de bază în echipa antrenată de Bogdan Burcea, Grigore Albici şi Costin Dumitrescu, fiind indisponibile, după accidentări, au urmărit meciurile echipei din spatele băncii de rezerve. Nu a fost uşor, iar Cristina îşi felicită colegele pentru cum s-au descurcat într-un sezon greu pentru Craiova, marcat de multe accidentări.
„Nici nu aş vrea să spun cum s-au văzut meciurile din spatele băncii de rezerve. A fost destul de greu, am fost tristă, am plâns poate când nu aveau reuşite şi m-am bucurat enorm când au câştigat. Colegele noastre au luptat, s-au chinuit meci de meci. Au fost foarte puţine, le-a fost foarte greu, dar în Cupa EHF nu am reuşit să mergem mai departe. Dar au făcut imposibilul, s-au luptat meci de meci şi au încercat de fiecare dată să iasă de pe teren victorioase. Nu pot decât să le felicit, pentru că a fost un an foarte greu. Şi aşa, zic că s-au descurcat bine”, ne spune handbalista.
 „O jucătoare nu poate performa de una singură, ci cu ajutorul echipei”
 
Echipa înseamnă mult pentru Cristina. Ştie că ea nu ar fi putut să înscrie atâtea goluri dacă nu primea pase bune, dacă colegele sale nu făceau culoare pentru ca ea să arunce mingea spre poartă din cele mai bune poziţii, etc.
„Nu există joc de echipă în care o jucătoare face performanţă de una singură. Rezultatele acestei echipe se datorează de la primul până la ultimul om din echipă. Nimeni nu reuşeşte de unul singur. Şi la antrenament contează orice jucătoare, fiecare are contribuţia lui”, explică Cristina.
 
Şi familia handbalistei o susţine mereu, chiar dacă Cristina le dă emoţii de câte ori se accidentează: „Ai mei de multe ori îşi pun mâinile la ochi când văd că sunt jos şi speră să nu fie ceva grav. Familia m-a susţinut de când m-am apucat de acest sport. Mulţumesc lui Dumnezeu că am o familie minunantă, mereu alături de mine în tot ceea ce am făcut”.
 
Se bucură de simpatia fanilor
 
Suporterii sunt importanţi în sport.  Iar Cristina Zamfir are o relaţie specială cu fanii.
„Este un sentiment minunat când termini meciul şi vezi cum aleargă copilaşii către tine şi sunt atât de bucuroşi să facă o poză. Cred că aceste sunt momente minunate din viaţa unui sportiv. Să vadă atâţia oameni care te iubesc, sunt alături de tine. Nu este deloc obositor să fii un jucător cunoscut, recunoscut pe stradă. Este o bucurie imensă să vezi că oamenii apreciază munca ta, sunt alături de tine, se bucură. Oamenii vin să facă o poză, să povestească, o fac cu dragă inimă şi sunt convinsă că şi ei vor să ştie cum este să fii acolo”, explică handbalista de 29 de ani.
 
Îndeamnă părinţii să-şi ducă copii la sport
 
Jucătoarea nu a avut prea mult timp liber în vacanţele de vară, nici acum nu are o lună liber într-un an, dar se simte fericită că face ceea ce îi place mai mult şi spune că sentimentele trăite făcând sport şi performând sunt unice. Cu aceste argument  cheamă copii să facă sport şi îi sfătuieşte pe părinţi să îi ducă pe cei mici să facă mişcare:
„Din păcate, foarte mulţi copii nu mai merg la sport. Eu le spun decât atât: ceea ce trăieşti prin sport nu trăieşti făcând altceva. Satisfacţia şi bucuria pe care o ai atunci când eşti pe teren nu se compară cu absolut nimic. Pe părinţi îi sfătuiesc să ducă copiii la sport. Chiar dacă e posibil să fie şi accidentări, trăirile nu se compară cu altceva. Susţinerea părinţilor contează foarte mult. Eu, când eram micuţă nu regretam că nu am vacanţă când alţii aveau. Eram bucuroasă că plec la turnee, în cantonamente. Abia aşteptam să îmi fac bagajul, să fim toate fetele împreună. Chiar dacă eram obosite după alergare, aveam jocurile noastre, glumele noastre. Era minunat. Perioada junioratului cred că este cea mai frumoasă pentru un sportiv. În ceea ce priveşte viaţa de sportiv profesionist, pot spune că este destul de greu, nu avem o viaţă ca ceilalţi oameni. Avem deplasări de mii de kilometri, avem meciuri, dar cred că sacrificiile astea îţi dau puterea să mergi mai departe să reuşeşti”, ne spune jucătoarea.
 
Câştigarea Cupei EHF, cel mai important moment al carierei
 
Acum un an, pe 11 mai, handbalistele de la SCM Craiova scriau istorie.
Într-o Polivalentă arhiplină, jucătoarele din Bănie cucereau, în premieră, Cupa EHF. Cristina Zamfir, căpitanul acelei echipe, mărturiseşte că are şi acum emoţii când revede imaginile din acea zi de vis:
„Şi azi, dacă văd filmuleţe de la finală mi se face pielea de găină şi îmi dau lacrimile. A fost cel mai minunat moment din cariera mea, atunci când am câştigat Cupa EHF şi am ridicat trofeul în faţa atâtor oameni minunaţi”, a punctat jucătoarea.
 
 
 
Reţeta succesului: muncă, muncă şi iar muncă
 
Care a fost „reţeta” acelui succes ne spune tot ea:
„Reţeta noastră a fost muncă, muncă şi iar muncă. Am fost ultima echipă cotată să câştige trofeul. Am crezut cu nebunie, să zic aşa, în şansa noastră. Cea mai mare nebunie a fost după meciul cu Lada. Am pierdut acasă şi am spus după meci că mai cred în calificare. Acelaşi lucru credea toată lumea din echipă, ceea ce este foarte important. Era foarte greu să ne calificăm, dar am reuşit acest lucru şi sunt convinsă că în sezonul următor cu muncă, şi să fim sănătoase, vom reuşi să fim sus. Asta ne dorim mereu. Anul trecut a fost anul nostru, Doamne ajută să fie şi sezonul următor la fel. Sportul e plin de surprize. Eu nu urmăresc fotbalul, dar întâmplător am văzut puţin ultimele meciuri din cupele europene. Am văzut cu toţii că în sport nu se ştie niciodată: nimeni nu este învingător de la început sau pierzător. Pot apărea surprize!”.
 
 

Articole recente

Căpitanul Porter Troupe: Avem nevoie de fani, să fim mai puternici! Putem juca finala!

Redactia Media10

În urmă cu un an handbalistele de la SCM Craiova scriau istorie

Redactia Media10

Theodor Matican, lecţia despre ambiţie şi pasiune. Când sportul este mai presus de dizabilitate

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.