Educatie Educatie - medicala

Conferința de Pneumologie „Zilele Golli”, în Craiova

În perioada 6-8 iunie 2019, va avea loc cea de-a VI-a ediție a Conferinței de Pneumologie „ Zilele Golli”, manifestare încadrată în Zilele UMF Craiova și dedicată memoriei Prof. Dr. Virgiliu Golli, primul titular al catedrei de pneumoftiziologie a Facultății de Medicină din Craiova.  

Sunt așteptate la eveniment cadre medicale implicate în îngrijirea persoanelor cu afecțiuni din sfera pneumologiei, atât medici cât și farmaciști, asistenți medicali, fizioterapeuți, specialiști în recuperare medicală.

În cadrul conferinței, vor fi abordate diverse teme medicale, de la afecțiunile bronho-pulmonare frecvente până la boli rare, cât și administrative. Rolul echipei medicale va fi evidențiat în cadrul mai multor sesiuni, pornind de la faptul că este nevoie de o mai bună comunicare atât între specialiști cât și între specialiști și pacienți. Asistenții medicali și farmaciștii sunt vectori de comunicare și consiliere extrem de importanți și accesați frecvent de către pacienți.

„Avem la dispoziție, în România, terapii inovatoare, avem centre de somnologie și laboratoare de bronhoscopie. Avem dispozitive medicale și aplicații de ultimă oră. Ceea ce este de făcut poate mai mult și mai bine, este să comunicăm mai deschis și mai frecvent unii cu alții și să învățăm să ne gestionăm tot mai bine timpul. Sper ca anul acesta, când avem la Craiova invitați de top din multe centre universitare din România, să avem și o participare numeroasă a celor interesați să își actualizeze cunoștințele în domeniu,” a spus Prof. Univ. Dr. Floarea Mimi-Nițu, Vicepreședinte al Societății Române de Pneumologie și Coordonator științific al conferinței. 

 Între lectorii evenimentului se numără (alfabetic) Dr. Mihai Alexe, Prof. Univ. Dr. Oana Cristina Arghir, Șef lucr. Dr. Ileana Cristina Băzăvan, Asist. Univ. Dr. Ionela Nicoleta Belaconi, Dr. Daniela Bica, Prof. Univ. Dr. Miron Alexandru Bogdan, Dr. Daniela Cîrnatu, Ktp. Silviu Constantinescu, Asist. Univ. Dr. Lavinia Davidescu, Șef Lucr. Dr. Alin-Dragoș Demetrian, Dr. Camelia Demetrian, Asist. Univ. Dr. Ștefan Dumitrache-Rujinski, Prof. Univ. Dr. Viorela Enăchescu, Asist. med. Viorel Gavrilescu, Dr Rene Ilia, Prof. Dr. Gabriela Jimborean, Farm. Anda Micu, Prof. Univ. Dr. Florin Dumitru Mihălțan, jurist Luiza Nicola, Dr. Mădălina Olteanu, Dr. Mihaela Oroș, Prof. Univ. Dr. Carmen Monica Pop, Prof. Univ. Dr. Paraschiva Postolache, Prof. Univ. Dr. Agripina Rașcu, Conf. Univ. Dr. Claudia Lucia Toma, Dr. Elena Vlad.

Secțiunea de bronhoscopie va fi coordonată de Șef lucr. Dr. Mihai Olteanu: 

Avem în continuare multe provocări legate de înțelegerea conceptului de laborator de bronhoscopie, de riscurile asociate acestei manevre, de rolul extrem de important al asistentului medical și mai ales, de informarea și pregătirea pacienților. În acest context, în cadrul conferinței, vom avea o sesiune de prezentări teoretice, vineri 7 iunie, urmată de un workshop în data de 8 iunie. Sper că împreună cu colegii care vor veni la Craiova să găsim soluții de optimizare a acestei activitati, pentru că este esențială, atât în diagnosticare cât și în tratament”.

Conferința, desfășurată în cadrul Zilelor UMF Craiova, este organizată sub egida Societății Române de Pneumologie și a UMF Craiova, de către Disciplina de Pneumologie a Facultății de Medicină din Craiova, Colegiul Medicilor Dolj, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babes ” Craiova și Asociația de Chirurgie Toracică Modernă. Coordonator științific este Prof. Univ. Dr. Floarea Mimi-Nițu. Președintele Comitetului de Organizare este Șef lucrări Dr. Mihai Olteanu.

Pentru înscrierea la acest eveniment, creditat atât pentru medici cât și pentru farmaciști și asistenți medicali, găsiți detalii pe website-ul dedicat evenimentelor medicale:   flashmedical.ro/zilele-golli.

 

Comunicare eveniment: Magda Purice

Telefon: 0725 221 018

Email magdalena.purice@houston.ro

Articole recente

Verifică-ți tensiunea arterială, gratuit, la Centrul Medical Prima Clinic

Redactia Media10

Meningita face victime în rândul elevilor. Singura metodă de prevenție – vaccinul pentru meningită, lipsește din România

Redactia Media10

Atenție la căpușe! Medic: „Este foarte important să nu încercaţi să le scoateţi. Mergeți la doctor”

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.