Evenimente

Cunoaște minunățiile Sibiului la festivalul Naturfest

Asociația „Naturfest” vă invită la cea de-a treia ediție a festivalului cu același nume, festival ce se va desfășura în perioada 31 mai – 2 iunie 2019 în Săliște, Sibiu. La fel ca și în edițiile trecute, activitățile sunt diverse și potrivite oricărei vârste.

Programul începe, vineri, cu pregătirea mâncării pentru invitați. Urmează ateliere pentru copii, lupte scenice, concerte, spectacole de foc și alte activități interactive. Sâmbătă se dă startul „Cupei Naturfest” unde sunteți așteptați la meciuri de fotbal, tir cu arcul sau pentru aceia dintre voi care doresc să se implice mai activ am pregătit trasee pentru ciclism montan, orientare sportivă sau tenis de masă retro (pe mese de beton).

Programul continuă până în jurul orei 23:00 cu ateliere de dezvoltare personală, lupte scenice, spectacole de foc iar seara sunteți așteptați la o petrecere cu muzica anilor 90’. Dimineața zilei de duminică are să ne găsească la schitul Foltea după care jocurile, concertele și voia bună își reiau locurile de onoare.

„Naturfest” este un festival al tuturor simțurilor, potrivit oricărei categorii de vârstă, unde este așteptat oricine își dorește sa petreacă un sfârșit de săptămână în inima naturii, departe de agitația cotidiană.

Pentru programul integral vizitați www.axisib.ro Pentru mai multe detalii puteți suna la numărul de telefon 0740056026.

Articole recente

Cum ne protejăm de temperaturile ridicate – Recomandările medicilor

Redactia Media10

Conferința de pneumologie Zilele Golli 2019. Atitudine, colegialitate, onestitate

Redactia Media10

Sute de craioveni au alergat la Crosul Ziua Olimpică

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.