Evenimente

Istoria omenirii învățată altfel de elevii școlii Terraveda. Un eveniment – lecție, organizat la Casa Studenților

Se spune că un popor care nu își cunoaște trecutul este ca un copil care nu își cunoaște părinții. Dar cum facem copiii de astăzi să înțeleagă istoria umanității? Cum îi determinăm să conștientizeze că toate începuturile pleacă de la dorința de cunoaștere prin exploatare și că acum ei sunt „cei care fac următoarea mutare”? Profesorii Școlii Terraveda din Craiova reușesc să îi învețe pe elevi istorie, prin activități interactive, care îi îndeamnă pe copii să învețe informații importante, în timp ce se joacă sau organizează un eveniment.

La Terraveda copiii sunt „Crescuți să fie fericiți” și asta s-a văzut și în timpul unui eveniment de amploare organizat de elevii din clasele gimnaziale, alături de profesorii lor, la Casa Studenților din Craiova.  

Îmbrăcați în costume reprezentative pentru fiecare epocă, elevii școlii Terraveda și-au întâmpinat părinții și bunicii la evenimentul organizat chiar de ei la Casa Studenților. Ajutați de profesorii, elevii au pus la punct o adevărat circuit, care i-a introdus în toate etapele istorice parcurse de umanitate până în prezent. Motto-ul evenimentului „Istoria este cu ochii pe tine” a fost: Popoare și populații, sminteală și înțelepciune, război și pace, mărire și decădere, artă, religie și arhitectură, îngeri și monștri, idei briliante și rateuri de geniu, cele mai statornice erori și cele mai formidabile invenții…”. Pe scurt, un periplu prin istoria lumii, din care elevii au învățat istoria.

„Începutul a plecat de la dorința de cunoaștere prin explorare. Ne-am dorit să le arătăm elevilor istoria altfel. Am organizat acest eveniment cu scopul de a le arăta importanța fiecărei perioade istorice. Evenimentul a fost organizat cu ajutorul lor, am făcut împreună schița proiectului, ei au venit cu idei și propuneri. Am decis să facem un traseu istoric în interiorul Casei Studenților. Grupe de elevi, îmbrăcați în costume specifice perioadei istorice alese, le-au prezentat părinților și bunicilor câte o perioadă istorică”, spune prof. Alina Cristuinea, directorul școlii Terraveda.

Istoria este cu ochii pe tine

 

Continuarea căutării a generat rezultate spectaculoase și a dat omenirii minți sclipitoare”.

Ideea în jurul căreia s-a înfiripat proiectul școlii Terraveda a fost cunoașterea moștenirii pe care a lăsat-o trecutul și conștientizarea fiecărui elev că lasă o moștenire și are un rol în evoluția omenirii. Prin prezentările susținute, elevii au fost învățați că realizarile noastre sunt limitate doar de propria imaginație.

„Am vrut ca ei să conștientizeze că ceea ce acum pare doar o mică piedică în evoluția umanității, care trebuie depășită, pentru cei care au trait în urma cu 3.000 de ani, realizările de astăzi  erau de neînchipuit”, adaugă prof. Alina Cristuinea, directorul școlii Terraveda.

Prima scânteie a aprins în mintea omului ideea

Prin prezentarea evoluției omenirii, copiii, alături de părinții lor au învățat că rolul fiecăruia dintre noi este esențial pentru ca lucrurile să evolueze în continuare.

Elevii au învățat că ei sunt următorii care fac mutarea

După ce au văzut ce a însemnat pentru omenire Antichitatatea, Evul Mediu, Renașterea, Epoca Industrială, dar și Comunismul, elevii au înțeles că până în momentul de față, omul a putut să se bazeze mereu pe ingeniozitatea lui. În mijlocul crizelor existențiale, a reacționat de fiecare dată cu un uluitor și genial spirit inovator. 

„Copiii au înțeles că ingeniozitatea și creativitatea ajută evoluția omenirii, că dacă nu va mai exista loc pe mânt sau dacă vom epuiza toate resursele, cine știe, poate că va fi posibil să realizăm o colonie pe Marte sau oriunde altundeva.Ei trebuie să gândească liber, să aibă cunoștințe, să știe cumma arătat trecutul, astfel încât să se adapteze ușor la prezent”, adaugă prof. Alina Cristuinea, directorul școlii Terraveda.

Evenimentul s-a încheiat cu o declarație manifest a elevilor, prin care au vrut să arate ce își doresc ei de la prezent și ce vor ei să construiască pentru viitor, avand în vedere elemente importante ale vieții: pacea, umanitatea, ecologia, socializarea.  

Acțiunea s-a încheiat cu mesajele elevilor

„Sunt doar un om, nu prea perfect”

 

„Sunt un om, voi lupta”

Să avem grijă de planetă

Militează pentru pace

 

Articole recente

Masa de Paște. Cozonac și vin de mure, unice în Craiova, la „Cadouri. Dulciuri.Flori”

Redactia Media10

17 sportivi craioveni, în lupta pentru medalii la Campionatul European de Yongchunquan

Redactia Media10

150 de elevi din ţară s-au întrecut la Olimpiada Sportului Şcolar, la Craiova

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.