Știri

Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei – Zilele Elena Farago, la Biblioteca Județeană Craiova

În perioada  25–29 martie 2019, Biblioteca Județeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, cea de-a 42-a ediție a Zilelor Elena Farago. Elena Farago a fost poetă, scriitoare, traducătoare şi Cetăţean de onoare al municipiului Craiova, precum și director al Fundației Aman vreme de aproape trei decenii.

Opera Elenei Farago va fi pusă în valoare atât printr-o expoziţie de carte, prin diverse recitaluri prezentate de elevi, dar și prin vizionarea filmului documentar „Personalități craiovene: Elena Farago (1878 – 1954)”.  De asemenea, vineri, 29 martie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește cea de-a XV-a ediție a concursului Elena Farago – prietena copiilor. Manifestarea este organizată în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 22 „Mircea Eliade”, sub coordonarea profesoarei Elena Gavrilă. Toate acțiunile manifestării se desfășoară în Ludoteca Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Participă preșcolari și școlari de la următoarele grădinițe și școli:

Luni, 25 Martie                         

9:00 – 10:00 – Școala Gimnazială Leotești;

10:00 – 11:00 – Grădinița „Ethos”;

11:00 – 12:00 – Grădinița „Elena Farago”;

12:00 – 13:00 – Școala Gimnazială „Pan M. Vizirescu” Brăneț;

13:00 – 14:00 – Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”;

Marți, 26 Martie                       

10:00 – 11:00 – Grădinița „Paradisul Copiilor”;

11:00 – 12:00 – Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski”;

12:00 – 13:00 – Școala Gimnazială „Pan M. Vizirescu” Brăneț;

13:00 – 14:00 – Colegiul Național „Carol I”;

                                                  

Miercuri, 27 Martie                 

10:00 – 11:00 – Grădinița „Traian Demetrescu”;

11:00 – 12:00 – Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”;

12:00 – 13:00 – Școala Gimnazială „Pan M. Vizirescu”;

13:00 – 14:00 – Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”;

Joi, 28 Martie                          

9:00 – 10:00 – Școala Gimnazială Leotești;

10:00 – 11:00 – Grădinița „Ethos”;

11:00 – 12:00 – Colegiul Național „Carol I”;

12:00 – 13:00 – Școala Gimnazială „Pan M. Vizirescu” Brăneț;

13:00 – 14:00 – Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”.

Articole recente

Happy Day, cafea servită în pahare personalizate, la Cadouri.Dulciuri.Flori@JournalCafe

Redactia Media10

Vacanță în siguranță pentru elevi – Sfaturi utile oferite de polițiști

Redactia Media10

Olimpiada națională de protecția mediului, la Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu” Craiova

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.