Dezvoltare personală - Învață să fii tu!

Cum ajutăm copilul în perioada examenelor – Irina Gruia, psiholog

Elevii trec în aceste zile prin emoția simulărilor naționale. Mulți dintre ei au pe umeri repsonsabilitatea de a reprezenta școala, județul, la olimpiadele naționale sau internaționale. Tendința ultimilor ani arată că cel mai mare pericol la care sunt supuși copiii în lumea contemporană nu este reprezentat nici de violență, nici de droguri, nici de molestare, ci de stres. Modul în care trăim ne face extrem de vulnerabili, iar copiii resimt acest lucru primii. Un studiu al Asociației Americane de Psihlogie a scos la iveală faptul că adolescenții din zilele noastre sunt la fel de stresați că și adulții și că, în mod surprinzător, copiii mai mici sunt adesea mult mai stresați decât credem noi, adulții.

Cum ajutăm copilul să treacă cu bine prin perioada examenelor? Cum putem să îi mărim capacitatea de concentrare? Irina Gruia, psiholog, ne ajută cu recomandări.

 

„Comparația între copii nu este una sănătoasă”

 

Pregătirea pentru examene este o responsabilitate care nu aparține, în mod special, elevilor. Este o resposabilitate, care face parte din educația pe care părinții o oferă propriilor copii. Este vorba, totodată, și de modalitatea prin care părinții reușesc să îi facă pe copii să primescă provocările. Fiecare examen este o provocare, o întâlnire cu un sistem de evaluare, o măsurare a tuturor informațiilor pe care elevul le-a interiorizat și în care a investit timp.

„Această etapă a examenelor începe cumva neconstructiv în România, foarte devreme. Am observat în ultima perioadă la mulți părinți că sunt foarte curioși, care este diferența dintre copilul lor și alt copil. Comparația între copii nu este una sănătoasă. Sunt părinți care își tratează copilul ca pe un fel de gadget, care are doar capacitatea de a achiziționa informații. Este important ca părinții să nu compare niciodată produsul copilului lor cu produsuele altor copii. Fiecare copil este unic și dotat cu un anumit tip de inteligență”, spune Irina Gruia.

 

„Părinții trebuie să facă diferența între rolul de copil și rolul de școlar”

 

Pregătirea pentru examene începe de mici și înseamnă a-i spune copilului în permanență : „Ești special pentru mine” „Ești important pentru mine”.

„Punctez ideile de „copil” și „școlar„ pentru că este importat să facem diferența între „a-i spune copilului”, și „a-i spune școlarului”. Părinții trebuie să facă diferența între rolul de copil și rolul de școlar. Copilul trebuie să înțeleagă că el, ca om, este înzestrat, valoros, semnificativ, că este cu drag primit și acceptat, în familie, indiferent de ce rezultate are în rolul de școlar”, mai spune psihologul.

„Copilul trebuie să știe că este iubit indiferent de ce note ia”

 

Cei mai mulți dintre părinți își „iubesc” copiii în funcție de rezultatele pe care aceștia le obțin în rolul de școlari și, în aceste situații, asupra copiilor este o mare presiune. Este important ca părinții să învețe copilul de mic să facă față situațiilor mai grele, mai solicitante și să îl responsabilizeze.

„Învățat de mic, copilul știe cum să gestioneze stresul în cazul examenelor. Pentru că acel copil înțelege că acel rezultat este o evaluare unică, temporară, subiectivă din perspectiva unui evaluator. Cea mai mare dificultate o au „copiii de performanță”, așa cum sunt ei numiți în sistemul nostru educațional, pentru că ei poartă notele de 10 în spate, o foarte lungă perioadă de timp, însă la nivel de abilități de viață, nu sunt recunoscute abilitățile pe are le au”, adaugă Irina Gruia.

„Această abilitate de viață: legătura dintre decizie și consecință este una foarte importantă”

 

„Conexiunea dintre decizie și consecință este foarte importană. Este bine ca micuții să fie învățați, încă de la cele mai fragede vârste, că dacă decid să fie implicați și responsabili în a învăța materia de la școală, atunci consecința este că primesc o notă bună, dacă decid să nu învețe, atunci consecința este că vor primi o notă mică”, explică psihologul, Irina Gruia. 

„Atunci când avem teamă și anxietatea de examen, la nivel neuronal centrii corespunzători memorării se blochează”

 

Copiii trebuie să învețe, printre altele, că este de datoria lor să își planifice timpul, astfel încât să poată face toate activitățile pe care trebuie să le facă.

„Este foarte important să existe o igienă a somnului. Este nevoie să existe o igienă a învățării, învățarea să nu se întâmple în salturi, că=i să fie progresivă, stratificată, să nu îl pună pe copil în situația de a deveni anxios. De ce? Pentru că atunci când avem teamă și anxietate de examen, la nivel neuronal centrii corespunzători memorării se blochează și elevul nu mai face nici un progres. Este important să se odihnească, să alterneze sănătos învățătul cu activitățile de socializare reală. Este important ca, în paralel, cu învățarea să își practice hobby-urile. La fel de important este să facă sport și să mănânce cât mai sănătos”, spune Irina Gruia.

 

„Părintele nu trebuie să nu își proiecteze propria frică asupra copilului”

 

Părinții trebuie să privească evaluarea copiilor prin examene ca pe un proces firesc, integrat, și să nu proiecteze asupra copiilor propriile frici.

„Comunicarea cu copilul este foarte importantă în atitudinea față de examne. Este foarte important să ascultăm elevul/copilul. Copilul trebuie ținut aproape fără să fie devalorizat, investigat, acuzat. Este foarte important ca părintele să nu își proiecteze asupra copilului frica lui. În prezent, elevii memorază altfel, funcționează altfel. Tinerii de astăzi sunt mult mai adaptați și sunt mult mai expuși la mai multe tipuri de învățare”.

Articole recente

Ce este și cum dezvoltăm inteligența emoțională a copilului (VIDEO)

Redactia Media10

Promovarea valorilor voluntariatului către tinerii din Craiova

Redactia Media10

În luna MARTIE, luna femeii, Harmony Wellness Center oferă Pachete cadou YOGA și NUTRIȚIE

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.