Evenimente

Poveștile româncelor celebre, prezentate la Biblioteca Județeană Craiova. Craiovenii sunt așteptați!

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” continuă organizarea proiectului „Reprezentanți ai Culturii Române” prin desfășurarea activității cu titlul „Femei românce celebre”.

Cea de-a doua temă a proiectului „Reprezentanți ai Culturii Române” se desfășoară de-a lungul lunii martie 2019 și are menirea de a semnala și sublinia personalitatea, opera, activitatea și eroismul prin care s-au remarcat cele mai cunoscute românce. În cadrul activității va fi difuzat filmul documentar „Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu” (2014).

Totodată, bibliotecara Carmen Tică le va vorbi celor prezenți despre performanțele Smarandei Brăescu, emblema parașutismului românesc, realizările Virginiei Andrescu Haret, prima femeie arhitect din România, dar și despre Aurora Gruescu, prima femeie cu diplomă de inginer silvicultor la nivel mondial.

De asemenea, vor fi prezentate și Sofia Ionescu – Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din Europa de Sud-Est, dar și meritele unor personalități precum Elena Văcărescu, Regina Maria ș.a.

Și-au anunțat participarea:

Marți, 5 martie 11:00 – Școala Gimnazială „Traian”, clasa a IV-a, sub coordonarea Mirelei Stancu, profesor;

Joi, 7 martie 10:30 – Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, clasa a IV-a, sub coordonarea Linianei Constantin, profesor;

Profesorii și toți cei care doresc să participe la acest proiect sunt invitați să apeleze numărul de telefon 0251532267, interior 110.

De asemenea, în funcție de materialele disponibile în colecțiile bibliotecii, cei interesați sunt invitați să facă recomandări în privința temelor și activităților viitoare.

Articole recente

Susține mișcarea. „Donează” și tu pași la Focus Fitness & Beauty pentru un scop caritabil

Redactia Media10

#FiiSocksy de Ziua Mondială a Sindromului Down, poartă șosete desperecheate

Redactia Media10

Centru de Asistență și Îndrumare Școlară și Socială pentru tinerii craioveni

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.