Cauta cartea Știri

Cărți noi pentru iubitorii de cărți la Biblioteca Județeană Craiova

Vești bune de la Biblioteca Județeană Craiova. Au fost aduse volume noi, care de astăzi pot fi împrumutate. O carte este mereu un cadou care deschide orizonturi. Pe lângă varianta achiziționării unui volum din librării există și varianta împrumutului unei cărți bune de la Biblioteca Județeană.
Imaginile vând și, s-a probat, valorează uneori cât o mie de cuvinte, spun reprezentanții Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman” Craiova, care ne țin la curen cu noile volume apărute în bibliotecă. 
Între noutățile de carteale lunii în curs de la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”  figurează două istorii ilustrate.Una dedicată pasionaților de istorie, iar cea de-a doua celor interesați de ideile, planurile și faptele celor mai importanți gânditori ai omenirii.
Ilustrații se regăsesc și în cartea dedicată lui Dinu Lipatii.
De această dată doar ca pretext pentru cunoașterea unei firi formidabile. Personalitatea sa, cu toate culmile și scăderile, este pusă sub lumina reflectoarelor. Timiditate și talent, abnegație și modestie dusă la extrem. Piese ale aceluiași puzzle care a încântat multe săli de concerte și nenumărați apropiați.
Autobiografia unei prime doamne – Michelle Obama. Cartea este de acum în bibliotecă 
Pentru a rămâne la capitolul imaginilor, redate scriptic, cursiv, fără artificii și sensuri întortocheate, semnalăm apariția autobiografiei unei prime doamne – Michelle Obama. O poveste fascinantă despre responsabilitate, datorie, credință și ambiția depășirii unui destin sortit să rămână captiv în universul middle class-ului american. De la Chicago la Washington, cartea descrie în detaliu traiectoria fabuloasă urmată de Michelle Obama. 
Catherine Merridale ni-l propune pe Lenin  în postura de călător
Coborând puțin în timp, încetul cu încetul, lectura ne transferă în Suedia anului 1793. Societatea tenebroasă și instabilă din Stockholm, cu personaje greu de încadrat într-un tipar și o intrigă alertă și misterioasă deopotrivă formează subiectul unui roman polițist de mare succes. Rămânem în nord. Doar pentru a reciti Primul Război Mondial. Catherine Merridale ni-l propune pe Lenin  în postura de călător într-un voiaj care, deși consumat într-un vagon de lemn, promitea instaurarea „epocii de aur”.
Profilul unei Românii cu restanțe severe
Personalitatea liderului comunist și, în special, circumstanțele și fisurile unei epoci aparte sunt doar câteva provocări de lectură pe care cititorii sunt invitați să le atace. Ultima oprire: interbelicul românesc, perioadă de aur sau preludiu pentru un picaj inevitabil, este atent observat prin lupa diplomaților americani: W. Culbertson și A.M. Owsley. Tăios sau detașat, profilul unei Românii cu restanțe severe, cu frământări mentalitare, vesele neplăceri, bârfe și comploturi, istorii în desfășurare și planuri mărețe i se înfățișează cititorului încă de la primele pagini. 
Igor Bergler, vine cu șase povești sclipitoare
Rugăciunile a nu mai puțin de 37 de personalități ale literaturii universale și ale personajelor create de acestea, însoțite de comentariile și reflecțiile scriitoarei Ioana Pârvulescu, se constituie într-o invitație la cunoașterea omenirii de aproape, prin rugăciune, puncte de speranță și angoase. Ultima dar nu cea din urmă carte, semnată de Igor Bergler, vine cu șase povești sclipitoare. Drăcești în sens figurat, poveștile lui Igor Bergler sunt greu de încadrat. Autorul este cunoscut pentru bestsellerurile „Biblia pierdută” și, mai recent, „Testamentul lui Abraham”. Literatură mainstream, polemică ascuțită sau proză de excepție, cărțile scriitorului român incită, motiv pentru care se citesc pe nerăsuflate. 
Cărțile pot fi consultate la sala de lectură a bibliotecii și, de asemenea, pot fi împrumutate la domiciliu atât de la bibliotecă, cât și de la cele patru filiale din cartierele Brazdă, Rovine, Valea Roșie și 1 Mai.

Articole recente

Elena are 37 de ani și luptă să trăiască. Să o ajutăm în lupta cu o boală gravă și extrem de rară

Redactia Media10

Micuţii judoka şi-au măsurat forţele la concursul „Junior Judoka”. Amalia Băzăvan, o antrenoare fericită

Redactia Media10

Campionatul Naţional Universitar de Tenis de masă la UCV

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.