Știri

Burse școlare 2019. Ce burse primesc elevii și care este valoarea lor

A fost promulgat proiectul pentru modificarea Legii Educației, prin care consiliile locale sunt obligate să acorde burse elevilor. 

Bursele care sunt acordate în anul școlar 2019 sunt: burse sociale sau burse de ajutor social, burse de studiu, burse de merit, burse de performanță.

Bursele se pot cumula. Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistentă medicale. 

Cuantumul burselor

  • – bursa socială pentru elevii orfani sau bolnavi – 300 lei/lună
  • – bursa socială pentru elevii din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate – 100 lei/lună,
  • – bursa socială pentru elevii al căror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie – 300 lei/lună;
  • – bursă de ajutor social ocazional – 300 lei.

Valorile burselor de performanță

  • 1000 lei/lună pentru elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor și concursurilor școlare și pentru cei care s-au calificat în loturile de pregătire organizate pentru competițiile internaționale;
  • – 500 lei/lună pentru elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.

Bursele de merit

  • bursă de merit pentru media 10 – 600 lei/lună
  • – bursă de merit pentru medii cuprinse între 9,99 și 9,50 – 300 lei/lună
  • – bursă de merit pentru medii cuprinse între 9,49 și 9,00 – 200 lei/lună
  • – bursă de merit pentru medii cuprinse între 8,99 și 8,50 – 70 lei/lună

Articole recente

Biblioteca Judeţenă Craiova promovează în rândul elevilor reprezentanţii de marcă ai culturii române

Redactia Media10

Astronomia pentru începători – cerc educativ la Biblioteca Judeţeană Craiova

Redactia Media10

„Simulările naționale nu ar trebui să constituie un prilej de a experimenta pentru minister” – Consiliul Național al Elevilor

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.