Știri

Tânărul medic craiovean care a salvat viața unui om în avion. Cum a reușit, deși avionul nu era echipat corespunzător

Experiența prin care a trecut  un tânăr medic craiovean zilele trecute în timpul unui zbor de la Berlin la București atrage atenția asupra unor lucruri extrem de importante: tratarea urgențelor medicale în timpul zborului, dotarea avioanelor cu truse de prim – ajutor echipate corespunzător.

Ionuț Negreț este medic rezident ortopedie și traumatologie în Germania de aproape doi ani. Zilele trecute, în timpul unui zbor pornit din Berlin, tânărul a avut parte de o experiență care trage multe semnale de alarmă. La aproximativ 30 de minute de la decolarea avionului a început agitația. Ionuț și-a dat seama că ceva se întâmplă. 

„Am plecat de la Berlin la București să vin în concediu de Sărbători, acasă. Am decolat și după 30 de minute a început să fie agitație în avion. Imediat au întrebat prin stație  daca este cineva medic la bord. M-am ridicat și am mers către locul unde unui domn de 50 de ani îi venise rău. Inițial, am crezut că este vorba de un atac epileptic pentru că făcea foarte multe spasme, avea contracturi”.

Tânărul medic a pus pacientul în poziția de siguranță, l-a ținut de mandibulă ca să poată respira, dar nu reacționa. Pacientul călătorea singur. 

„M-am gândit că este vorba de un atac epileptic și am cerut geanta lui să văd dacă are în ea ceva medicamente. Am văzut că avea doar injecții cu insulină. Mi-am dat seama că suferă de diabet insulino-dependent. De obicei, cei care intră în criză hipoglicemică sunt cei care își administrează insulina fără să mănânce”, povestește Ionuț.

Medicul și-a dorit să îi pună pacientului o perfuzie. Dar, surpriză. Trusa de prim – ajutor a avionului nu conținea decât dezinfectat și alte lucruri insuficiente pentru astfel de cazuri. 

„Am întrebat în avion daca au perfuzii, branulă, glucoză, orice, dar nu aveau. La low – cost au o trusă de prim ajutor care conține doar un dezinfectant, lucruri insuficiente. Am încercat să îl stabilizez, să îi dau apă cu zahăr și-a revenit puțin , dar nu de tot. Le-am cerut un tub de oxigen, dar aveau doar o mască care nu a avut mare efect. L-am ținut sub control până am aterizat, după aproape 30 de minute, în Polonia. Acolo ne așteptau cei de la SMURD, l-au luat și după 15 minute s-a întors în avion bine pentru că i-au făcut o perfuzie cu glucoză”.

Dotarea avioanelor cu echipament medical pentru situațiile de urgență poate face diferența între viață și moarte.

„Trebuie să ai minimul necesar să poți să pui o branulă  și o glucoză. Este foarte important să ai aceste lucruri într-un avion. Cred că este necesar ca în avioane să existe dotarea minimă măcar pentru cele mai comune boli. De asemenea, este necesar să existe o infuzie, un natriu clor. Un pachet de cinci kilograme cu toate aceste echipamente nu cred că este o problemă pentru transportul aerian”.

⇒ Ionuț Negreț a intervenit într-un moment crucial. Poate că dacă nu ar fi fost acolo, pacientului nu ar fi rămas în viață. Modest băiatul spune că „am făcut ceea ce ar fi făcut oricine în locul meu”. Tânărul medic ne învață o lecție importantă , aceea că trebuie să ne pese, trebuie să facem tot ce ține de noi să îi ajutăm pe cei din jur, dar mai ales să vorbim despre neregulile pe care le întâmpinăm și să cerem rezolvarea lor. 

Dacă și voi vă loviți de probleme, nedreptăți sau aflați povești ale oamenilor ce merită să fie spuse, vă rugăm să ne contactați la adresa de mail: office@mediazece.com sau pe Facebook : Media10. 

Articole recente

Fly Gym, sală de fitness pentru mămici și copii

Redactia Media10

Ajutor financiar pentru elevii și studenții care își doresc un calculator

Redactia Media10

Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei – Zilele Elena Farago, la Biblioteca Județeană Craiova

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.