Evenimente

Sute de craioveni au sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Lecție de istorie – VIDEO

Oameni de toate vârstele au fost prezenţi în centrul orasului, pentru a lua parte la ceremonia prin care au fost marcaţi cei 100 de ani de la Marea Unire. Craiovenii au sarbatorit Centenarul într-un mod inedit.

Claudia Predilă

Dansul i-a unit pe toti, de la mic la mare. Zeci de studenți au realizat un flash-mob impresionant în fața Primăriei din Craiova, printr-un dans hip-hop cu influențe tradiționale.

După slujba susţinută de un sobor de preoţi, au urmat alocţiunile prefectului de Dolj, Narcis Purcărescu, președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa și a primarului Craiovei, Mihail Genoiu.

Ulterior, cei prezenţi au depus coroane cu flori, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Îmbrăcați în porturi populare, cu cocarde, eșarfe și steaguri tricolore craiovenii au îndurat frigul și au asistat la parada militară.

Imediat după ora prânzului în Sala de Consiliu a Primăriei Craiova oltenii au vizionat documentarul “Marea Unire-România, la 100 de ani”. Holul Primăriei a găzduit si expoziţia “Poloneze şi romance care au schimbat lumea”. In aceasta seara, de la 20.30, în Sala Polivalentă din Craiova are loc spectacolul “Unirea cea Mare”. Pe scenă vor urca Fuego, Dinu Iancu Sălăjanu, Gheorghe Roșoga și Cristina Scarlat. Începând cu ora 18:30, Tudor Gheorghe va susţine un spectacol la Filarmonica Oltenia.

Articole recente

Stelele sportului doljean, premiate în cadru festiv. Vezi cine este „sportiva anului”

Redactia Media10

Educație, generozitate, dăruire. Aproape 1.000 de cadouri pentru elevii din Filiaşi şi satele învecinate

Redactia Media10

O respirație în plus pentru viață – bal caritabil de poveste în Craiova

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.