Educatie

Ce ar schimba elevii craioveni în învățământ – provocarea Media10 de Ziua Mondială a Educației

Ce ar schimba elevii la sistemul de învățămât? Este o întrebare care poate naște idei. De ziua Mondială a Educației am provocat elevii craioveni să ne răspundă la întrebarea: „Dacă mâine vi s-ar propune să fiți Ministru al Educației care ar fi prima schimbare pe care ați face-o?”. Sistemul de învățământ este pentru ei și despre ei.

Alexandra Zavelea, Colegiul Național Carol I

„Cel mai probabil aș interzice notarea copiilor pentru că fiecare are un anumit timp de inteligență și nu trebuie să punem etichete. Mulți copii renunță la visele lor din cauza unor profesori care iî critică și le spun că nu vor reuși chiar dacă materia pe care o predau ei nu are legătură cu ceea ce-și dorește copilul.”

 

 Paul Grof, Colegiul Național Avram Iancu, Brad

„Aș solicita fonduri europene pentru dezvoltarea educației în școliile din spațiul rural, dar și pentru renovarea liceelor mai vechi de 50 de ani din țară”

Alexandra Fieraru, Colegiul Național ”Elena Cuza”

„Cred că m-aș axa mai mult pe materii practice care ne-ar pregătii pentru muncă, dar și pentru viața de familie. Spre exemplu, aș adăuga ore de gătit sau aș introduce în toate școlile educația sexuală deoarece noi, ca țară avem cel mai mare procent al mamelor minore. Acestea sunt doar câteva probleme de care dăm. Sunt foarte multe lucruri de schimbat, dar mai întai cred că ar trebui sa ne schimbam noi, adică noi să fim schimbarea, nu doar să așteptăm să se schimbe ceva.”

Lorena Anghelina, Colegiul Ștefan Odobleja

„Aș hotăra investirea banilor în infrastructură, dar și în extinderea clădirilor. Trebuie să ne îndreptăm atenția către școlile cu număr mic de clase, dar și de spațiu. Este o cruzime din punctul meu de vedere. Sunt o elevă la un liceu care a rămas făra un întreg corp, el a fost luat și prin urmare noi nu mai putem învața acolo.”

Dumitru Mădălin Dinculeanu, Liceul Tehnologic Matei Basarab

„Dacă aș fi Ministrul Educației aș introduce în unitățile școlare activități de voluntariat. Spre exemplu, consider importantă implicarea elevilor în acțiuni precum salvarea cazurilor umanitare, salvarea pădurilor, salvarea speciilor de animale pe cale de dispariție, înflorirea orașului, arta urbană, dar și implicarea part-time în diverse domenii de activitate.”

Iulia-Mihaela Bușe, Colegiul Național ”Ștefan Velovan”

„Prima schimbare ar fi să adaug metode de predare noi, renuntând la metoda clasică dictare-scriere. De exemplu, cred că expunerea însoțită de mijloace tehnice ar fi cea mai potrivită. Acum, tinerii sunt mult mai receptivi la materiale, proiecte, documentare, prezentări, ei dând un feedback mult mai rapid. Aceste lucruri ar putea fi realizate de către generațiile tinere de profesori, dar și cei care deja au câțiva ani de activitate. Prin acest lucru s-ar realiza o actualizare a sistemului de învățământ”.

Denisa Maria Cîrstov – Colegiul Național ”Ștefan Velovan”

„Structura orarului elevilor. Orele cu dificultate mai ridicată sau care sunt mai importante pentru profilul elevilor ar trebui să fie primele în orar, iar spre finalul programului să fie materiile mai ușoare, la care nu se pune atâta presiune pe copii. Daca orele grele sunt puse la finalul programului, elevii vor fi obosiți și nu se vor mai concentra atât cât trebuie”.

Articol realizat de Ana Maria Petolescu (student, Jurnalism, III, Universitatea din Craiova)

Articole recente

Directori a 32 de palate și cluburi ale copiilor din România, în Craiova – Simpozion Național despre importanța educației nonformale

Redactia Media10

Genialii fără şanse (1) Şi-a salvat mama de la suicid, iar acum este în orfelinat alături de fraţii lui mai mici!

Redactia Media10

Educația de ziua ei la „Palat” – Palatul Copiilor Craiova

Redactia Media10

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.